BERD este dispusă să susţină R.Moldova în identificarea potențialilor investitori în băncile comerciale

Moldova.org / Postat 14/11/2017
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este dispusă să susţină R.Moldova în identificarea potențialilor investitori în băncile comercial. De asemenea, BERD este deschisă de a oferi suport în realizarea proiectelor ce ţin de interconexiunea electrică, căi ferate, deșeuri solide și eficiență energetică din ţara noastră. O declaraţie în acest sens a fost făcută de Francis Malige, directorul general pentru Europa de Est și Caucaz a BERD în cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip. Oficialii au avut un schimb de opinii privind proiectele investiționale de importanță națională preconizate pentru anul 2018, precum şi despre impactul reformelor promovate de Guvern asupra dezvoltării economice a ţării. În context, au fost abordate proiecte ce ţin de infrastructura drumurilor,  transporturi, energetică, apă şi canalizare, dezvoltare economică. Şeful Executivului a exprimat gratitudine pentru suportul acordat de BERD şi s-a referit la agenda guvernamentală, care are pe cap de listă prioritară implementarea cu succes a reformei administraţiei publice centrale, inclusiv pentru a spori capacitatea instituţiilor de a utiliza eficient asistenţa externă. „Noi privim toate reformele în complexitate, deoarece avem toată convingerea că doar mergând în paralel cu reforme pe toate dimensiunile putem obţine rezultate care vor duce la dezvoltarea social-economică a statului”, a spus Pavel Filip. The post BERD este dispusă să susţină R.Moldova în identificarea potențialilor investitori în băncile comerciale appeared first on Moldova.org.